Rezumat: Conţinutul „Cărţii Jubileelor” este substanţial identic cu acela al cărţii canonice „Facerea”, motiv pentru care a şi fost numită, la modul general, „Mica Geneză”, fiind inferioară ca autoritate cărţilor canonice. Întreaga operă nu este altceva decât descrierea revelaţiei pe care Moise a primit-o în chip special de la un înger pe Muntele Sinai. Obiectivul utilizării acestui titlu a fost acela de a asigura noilor învăţături pe care autorul avea să le comunice aceeaşi autoritate care fusese deja acordată textului Bibliei. În fixarea datei fiecărui eveniment, autorul foloseşte ca bază de calcul Jubileul – perioada de 49 de ani, şapte săptămâni a câte şapte ani fiecare –, determinând exact luna, anul, săptămâna de ani din perioada jubileelor în care evenimentul s-a întâmplat. Că această carte îşi are originea în Israel este demonstrat de faptul că ea a fost redactată în ebraică, în perioada în care curentul fariseic era dominant.
Cuvinte cheie: Jubilee, Facere, iudaismul târziu, Moise, revelaţie, perioada jubileelor, săptămână de ani, autor, data compunerii, calendar, sabat.
Altarul Reîntregirii, Nr. 3/2009, pp. 85-100 [Read full text on CEEOL database]