Rezumat: Dumnezeu nu este o fiinţă abstractă, o esenţă fără iubire, ci din contra, o Treime de Persoane care îşi manifestă dragostea lor una alteia. Regăsim această dragoste în Fiul lui Dumnezeu, chiar şi după întruparea Sa ca fiinţă umană. Tocmai prin această întrupare firea omenească atinge o nouă dimensiune – un fundament hristologic – asumată în Dumnezeu; astfel Iisus Hristos a devenit primul ipostas deplin al firii umane. Întruparea imprimă un caracter apofatic fiinţei, deoarece, unit cu fiecare purtător al fiinţei umane, Iisus Hristos manifestă dragostea şi consubstanţialitatea cu creatura Sa. Astfel, omul se poate face părtaş noii existenţe, una maximală, în Hristos, numai prin virtuţile care pun în valoare în cel mai înalt grad posibilităţile firii. Virtutea este semnul văzut care indică faptul că omul este pătruns în modul cel mai deplin de abisul divin.
Cuvinte cheie: fiinţă divină, ipostas, întrupare, creaţie, dragoste, virtute, apofatism, abisul fiinţei umane
Altarul Reîntregirii No. 1/2011, p. 153 [read full text on CEEOL database]
