Rezumat: Această interacţiune apologetică dintre gânditorii păgâni şi Părinţii Bisericii era posibilă tocmai datorită faptului că cei din urmă nu făceau abstracţie de arsenalul ideologic pus pe câmpul dezbaterii de către primii. Din contră, Sfinţii Părinţi se dovedeau a fi puternic racordaţi la frământările sociale, culturale şi teologice ale vremii. Erau perfect conştienţi de faptul că păgânismul, cultura profană trebuie supuse unui intens proces de convertire şi de anesteziere a contrastelor. Similitudinile şi contrastele dintre vremurile patristice şi cele ale noastre sunt izbitoare. Şi în vremea aceea şi astăzi, confruntarea dintre secular şi religios se dă, mai ales, pe plan ideologic. Spiritualitatea răsăriteană are drept deziderat dialogul dintre ,,pridvorul culturii” şi ,,naosul teologiei”. Orice hiatus între cele două sau dispreţ faţă de cultură duce, inevitabil, la infarctul convertirii celor din ,,pridvorul culturii” la viaţa în Duh. ,,Naosul teologiei” poate subzista fără ,,pridvorul culturii”, aşa cum pot exista biserici fără pridvor, însă aceasta nu ne legitimează la ignoranţă şi dispreţ faţă de cultura exothen. În acest orizont de profundă deschidere faţă de ,,pridvorul culturii” se înscrie şi celebra omilie Cuvânt către tineri sau cum pot întrebuinţa cu folos literatura scriitorilor elini al Sfântului Vasile cel Mare.
Cuvinte cheie: Sfântul Vasile cel Mare, „Cuvânt către tineri”, interacţiune, gânditorii păgâni, Sfinţii Părinţi, cultura profană
Altarul Reîntregirii, Nr. 1/2009, pp. 235-251 [Buy full text on CEEOL database]
