Rezumat: Dumnezeu se adresează El Însuşi întregii lumi şi tuturor claselor sociale prin Duhul Său. Această comuniune dintre Dumnezeu şi lume nu este una directă, ci este exprimată de sensurile cuvintelor şi faptelor care exprimă modul în care oamenii au înţeles şi au răspuns prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor, în diferite momente istorice ale experienţei lor. Totuşi, este posibilă o revelaţie directă, ca o consecinţă a intervenţiei directe a Sfintei Treimi la nivel social şi personal. Oamenii nu vor fi niciodată complet liberi de teorii şi sisteme ale creaţiei, dar noi trebuie să insistăm asupra afirmaţiei că doar dogmele ne oferă o interpretare a cunoaşterii umane aplicate la nivel social, indiferent de nivelul situării acesteia. Perspectiva socială a Bisericii îi ajută pe oameni să înţeleagă dacă o doctrină socială este autentică şi consonantă cu criteriile cunoaşterii religioase adevărate – Sfânta Evanghelie -, dacă are o bază revelaţională.
Cuvinte cheie: societate, politică, Biserică, stat, comuniune, revelaţie, relaţii interpersonale, monoteism, stabilitate socială, antropologie.
Altarul Reîntregirii, Nr. 2/2009, pp. 39-76 [Read full text on CEEOL database]
