Mariuş Ţepelea, Aspecte istorice privind domnia împăratului Iulian

Rezumat: Flavius Claudius Iulianus, cunoscut drept Iulian sau Iulian Apostatul, a fost un împărat roman (Caesar între noiembrie 355 şi februarie 360; August între februarie 360 şi iunie 363), ultimul al dinastiei constantiniene. Flavius Claudius Iulianus, născut în 331 la Constantinopol, a fost fiu al lui Iulius Constantinus, frate vitreg al împăratului Constantin I şi al celei de a doua soţii, Basilina, ambii părinţi fiind creştini. Bunicii din partea tatălui au fost împăratul roman al Apusului Constantius Chlorus şi cea de a doua sa soţie, Flavia Maximiana Theodora. La vârsta prunciei a fost crescut în Bithynia de către bunica din partea mamei iar de la vârsta de ţapte ani a fost încredinţat în purtarea de grijă a lui Eusebiu din Nicomidia, episcopul semi-arian al Nicomidiei şi l-a avut drept dascăl pe Mardonius, un eunuc got, despre care Iulian va vorbi în termeni apreciativi mai târziu. Iulian a studiat neoplatonismul în Asia mică, în anul 351, prima dată sub îndrumarea filosofului Aedesius iar apoi a studiat teurgie neoplatonică sub îndrumarea lui Maxim din Efes, student al lui Aedesius. În decembrie 361, Iulian intră în Constantinopol drept singur împărat şi, în ciuda respingerii religiei creştine, primul său act politic a fost să participe şi să prezideze înmormântarea creştină a lui Constantius, însoţind trupul acestuia la Biserica Sfinţilor Apostoli, unde a fost aşezat alături de al lui Constantin. A învăţat teurgie de la Maxim, un student al lui Iamblichus iar sistemul său aminteşte de câteva asemănări cu neoplatonismul lui Plotin. A restaurat templele păgâne ce au fost confiscate încă din vremea lui Constantin sau au fost însuşite de oameni avuţi; a oprit stipendiile pe care Constantin le-a acordat episcopilor creştini şi a înlăturat celelalte privilegii acordate acestora, inclusiv dreptul de a fi consultaţi în ceea ce priveşte numirile şi de a acţiona drept curţi private.