Rezumat: Principiul conform căruia bunurile bisericeşti parohiale aparţin Parohiei, fapt ce nu permite ingerinţa autorităţilor superioare bisericeşti în administrarea şi dispunerea acestora, a cunoscut de-a lungul timpului în doctrina şi practica Bisericii Ortodoxe Române diverse abordări, ajungându-se la concluzia că unităţile locale parohiale (parohie, protopopiat, mănăstire) nu au un drept de proprietate absolut şi independent. În cazul trecerilor religioase, de-a lungul timpului, s-au formulat mai multe teorii: de la transferul proprietăţii proporţional cu numărul credincioşilor care trec, la transferul întregului patrimoniu la noua confesiune îmbrăţişată de cei care au făcut trecerea. Un caz de trecere totală a fost cel al credincioşilor greco-catolici la religia ortodoxă în anul 1948, care practic a dus la desfiinţarea parohiilor greco-catolice şi intrarea întregului patrimoniu al Bisericii Greco-Catolice în posesia unităţilor administrative ale Bisericii Ortodoxe Române.
Cuvinte cheie: lege, posesie, proprietăţi bisericeşti, parohie, patrimoniu.
Altarul Reîntregirii, Nr. 1/2009, pp. 159-188 [Buy full text on CEEOL database]
