Rezumat: Muzica este un element comun al fiecărei credinţe. Răspândirea creştinismului în lumea elenistă a făcut ca strălucitoarea cultură a Greciei să combine elemente de muzică populară cu melosul iudaic sacru şi să dea naştere unei imnografii remarcabile. La început, creştinismul a folosit modele biblice de cântări liturgice, dar curând s-a simţit nevoia folosirii propriilor surse de înălţare a sufletului. Din această nouă cântare au rezultat trei genuri poetice-muzicale: troparul, condacul şi canonul, fiecare dezvoltate în perioade diferite şi având reprezentanţi remarcabili (ex. Roman Melodul şi Cosma Melodul). În perioada dezvoltării Bisericii au activat melozi şi melurgi. Melozii au creat la început atât textul, cât şi melodia, în timp ce melurgii au creat cântece doar pentru textele existente. A urmat perioada post-bizantină (între cucerirea Constantinopopului şi 1814), apoi cea hrisantică şi modernă. Tradiţia dinamică a Bisericii noastre este simţită astăzi prin crearea de noi imne, în special de Acatiste închinate noilor sfinţi canonizaţi.
Cuvinte cheie: muzică bisericească, creştinism, Roman Melodul, Cosma Melodul, muzică corală, imnografie bisericească, genuri muzicale
Altarul Reîntregirii, Nr. 1/2009, pp. 265-298 [Buy full text on CEEOL database]
