Rezumat: Omul – realitate dihotomică. O mărturie misionară împotriva concepţiilor eterodoxe antropologice Conform învăţăturii ortodoxe, omul este întruchiparea creaţiei lui Dumnezeu; el este, de asemenea, „chipul” slavei lui Dumnezeu, deşi poartă rănile păcatelor (Sf. Grigorie de Nyssa). Omul este realitate dihotomică, fiind creat din două elemente, din două dimensiuni ale aceleiaşi entităţi, trup şi suflet. Dihotomia – problema dualităţii trup-suflet – reprezintă un subiect sensibil din cauza numeroaselor controverse. Iată de ce este necesar ca precizările dogmatice ortodoxe să fie evidenţiate cu tărie. Antropologia reprezintă un domeniu în care ideile/concepţiile eterodoxe sunt prezente la scară largă. Acestea variază de la idei trihotomiste până la susţinerea stării naturaliste, în care omul este înţeles ca un simplu animal evoluat, atingând cel mai înalt punct în contextul secularizării – în care omul este văzut ca un „supraom”, care se substituie lui Dumnezeu – şi încheind cu concepţiile orientale păgâne în care omul se identifică într-un mod impersonal cu dumnezeul (brahman) din care a emanat. Discutarea teoriilor referitoare la originea trupului şi a sufletului este importantă, căci cu ajutorul acestor teorii şi în comparaţie cu ele, vom putea mărturisi adevărul doctrinar revelat al Bisericii.
Cuvinte cheie: antropologie ortodoxă, antropologie eterodoxă, dihotomie, trup, suflet, origine
Altarul Reîntregirii, Nr. 2/2009, pp. 203-222 [Read full text on CEEOL database]